Școala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu susținerea Fundației Universității de Vest din Timișoara, organizează Conferința Internațională a Doctoranzilor în Drept, ediția a XVI-a, care se va desfășura în format hibrid în data de 28 iunie 2024.
Scopul organizării acestui eveniment, consacrat în România prin specificul său și prin amploarea numărului participanților, este acela de a stimula valorificarea cercetării științifice a doctoranzilor și studenților în drept, facilitând publicarea rezultatelor activității de cercetare, dar și stabilirea de relații de colaborare între facultățile și școlile doctorale de la care provin participanții.
La conferință sunt invitați să participe doctoranzii facultăților de drept din România și din străinătate ale căror propuneri de lucrări se încadrează în tema generală a conferinței – Dreptul ca reacție și reacțiile la drept / Law as Reaction and Reactions to the Law. Lucrările conferinței se vor desfășura în cinci secțiuni distincte:
- Drept civil și drept procesual civil
- Dreptul afacerilor
- Drept penal și drept procesual penal
- Drept public
- Drept internațional și european