Conferinţele ştiinţifice internaţionale bienale organizate de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, intrate deja în tradiție, au ajuns la ediția a douăsprezecea (ce se va desfășura în toamna anului 2018). Conferinţa urmăreşte consolidarea caracterului său de excelenţă, fiind invitaţi să participe, în principal, profesori şi cercetători de la instituţii de învăţământ şi cercetare de prestigiu din România, precum și de la facultăţile partenere din străinătate.
De regulă, conferinţa se desfășoară pe următoarele secțiuni:
- Secţiunea Drept civil şi drept procesual civil
- Secţiunea Drept public
- Secțiunea Dreptul afacerilor
- Secțiunea Ştiinţe penale
- Secțiunea Drept european și internațional
- Secțiunea Drept comparat
- Secțiunea Teoria dreptului
Conferința reunește la fiecare doi ani participanți reprezentând atât culturi juridice naționale diverse (au fost prezenți de-a lungul timpului cercetători de la importante universități și institute din Franța, Marea Britanie, Germania, Olanda, Italia, Ungaria, Serbia, Republica Moldova, Argentina) cât și diferite culturi disciplinare juridice (intervențiile propuse au provenit de la profesori de drept, judecători, avocați, notari, executori judecătorești, consilieri juridici) sau non-juridice (la secțiunile interdisciplinare ale conferinței au ținut prelegeri și economiști, jurnaliști, traductologi, sociologi, profesori de literatură comparată sau specialiști în studii culturale).
Pentru a vizualiza programele edițiilor trecute:
- Conferința Internațională Bienală 2008
- Conferința Internațională Bienală 2010
- Conferința Internațională Bienală 2012
- Conferința Internațională Bienală 2014
- Conferința Internațională Bienală 2016