CURS POSTUNIVERSITAR DE DREPTUL SPORTULUI LA FACULTATEA DE DREPT DIN TIMIȘOARA
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează cursul postuniversitar de Dreptul sportului din România. Cursul reunește specialiști de prestigiu în materie (profesori, avocați, arbitri etc.) și se adresează absolvenților de studii superioare juridice sau în alte domenii) care urmăresc o specializare în dreptul sportului.
Cursul se va desfășura modular, în perioada iunie-septembrie 2018, astfel:
Modulul I: 25-29 iunie 2018
Modulul II : 10-14 septembrie 2018
Activitățile educaționale și practice din cadrul cursului postuniversitar se desfășoară la Timișoara (Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept) în perioada 25-29 iunie 2018, respectiv la București (Agenția Națională Anti-Doping, Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal) în perioada 10-14 septembrie 2018.
Perioada de înscrieri se prelungește până în data de 22 iunie 2018, inclusiv.
Înscrierea se face pe baza următoarelor documente: cerere-model; copie după diploma de absolvire a unei forme de învățământ superior (diploma de licență și foaia matricolă sau suplimentul la diplomă); copia certificatului de naștere (și, în cazul schimbării numelui prin căsătorie, certificatul de căsătorie); copia cărții de identitate; dovada achitării taxei de participare. Documentele-model și informații suplimentare sunt disponibile la pe site-ul www.drept.uvt.ro.
Taxa cursului este de 4.000 lei (3900 lei taxa de participare și 100 lei taxa de înscriere) și se achită în unul dintre următoarele conturi având ca titular Universitatea de Vest din Timișoara:
− Banca Comercială Română (BCR), Cont UVT IBAN: RO66RNCB0715049294710002;
− BRD Groupe Société Générale (BRD): Cont taxe UVT IBAN: RO50BRDE360SV24919983600;
− Banca Transilvania (BTRL) Cont UVT IBAN: RO05BTRL03601202618849XX.
Pe ordinul de plată se menționează numele și prenumele cursantului, iar la rubrica Descriere tranzacție indicația „Plată taxă PPFDPC DREPTUL SPORTULUI”.
Dosarul de înscriere poate fi depus la secretariatul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, prin poștă cu confirmare de primire (300575 Timișoara, Bd. Eroilor nr. 9A, jud. Timiș) sau electronic la adresa diana.pop@e-uvt.ro, cu mențiunea „Înscriere curs postuniversitar Dreptul sportului”.
Cursul are statutul unui curs postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă. Forma de evaluare pentru disciplinele din cadrul planului de învățământ este colocviu. Cursul se finalizează cu un examen de certificare a competențelor profesionale asimilate. În urma absolvirii cursului, se eliberează un certificat de atestare a competentelor profesionale specifice programului.
Cursul postuniversitar de Dreptul sportului abordează următoarea tematică:
1. Introducere în dreptul sportului
Cursul introductiv își propune inițierea în domeniul de reglementare al organizării competițiilor sportive, al muncii salariate a sportivilor și oficialilor sportivi, al profesiei de intermediar și al gestiunii cluburilor sportive. De asemenea, cursul va analiza prerogativele normative ale federațiilor și caracterul regulilor sportive.
Lectori: Lavinia Tec, Adrian Stângaciu
2. Subiectele în dreptul sportului
Cursul prezintă principalele instituții, actori publici sau privați, cu atribuții în organizarea și desfășurarea competițiilor sportive. De asemenea, se va realiza o expunere analitică a subiectelor implicate în acest domeniu, cum sunt cluburile sportive, sportivii, antrenorii, arbitrii, intermediarii etc.
Lector: Adrian Stângaciu
3. Economia, finanțarea și marketingul sportului
Cursul include expuneri, analize și dezbateri ale problemelor de analiză economică și reglementare a piețelor, a celor care privesc finanțarea publică și privată a sportului, a gestiunii întreprinderilor sportive, a fiscalității aplicate organizațiilor sportive, a relației sportului cu mass-media.
Lectori: Radu Bufan, Cristian Clipa
4. Dreptul economic și social al sportului
Cursul analizează contractele în dreptul sportului, în special cele privind transferul de jucători, exploatarea drepturilor de joc, pariurile sportive și finanțarea. De asemenea, se va pune în dezbatere incidența în această materie a contractelor administrative. Cursul va face și o incursiune în dreptul societăților cu obiect de activitate sportiv.
Lectori: Lavinia Tec, Paul Ciucur
5. Răspunderea în dreptul sportului
Cursul prezintă subiectele răspunderii în dreptul sportului (organizatorii, participanții etc.), precum și formele răspunderii care poate fi angajată în această materie (civilă, administrativă, disciplinară), în condițiile specificului competițiilor sportive.
Lector: Florin Mangu
6. Guvernanța în sport
Cursul se axează pe modalitățile de administrare și formele de exercitare a activității în cadrul organizațiilor sportive. De asemenea, cursul va discuta problematicile întâlnite în practică în legătură cu aceste aspecte, prin studii de caz.
Lector: Lucian Bojin
7. Anti-doping
Cursul va prezenta aspecte legate de dopaj și lupta împotriva acestui fenomen, respectiv caracterul internațional al luptei anti-doping, precum și prevenirea și combaterea dopajului în sport. Această secțiune va conține o sesiune de procese simulate.
Lectori: Graziela Vâjială, Brent Nowicki
8. Contenciosul sportiv intern
Cursul analizează, în prima parte, reglementarea și soluționarea litigiilor de către federațiile sportive, iar în a doua parte, aspecte legate de incidența insolvenței în materia dreptului sportului. În final, sunt abordate aspecte privind litigiile de muncă prin raportare la specificul activității sportive, precum și conflicte de competență între instanțele de drept comun și cele sportive.
Lectori: Claudiu Constantin Dinu, Paul Mincu
9. Contenciosul sportiv internațional
Cursul abordează reglementarea litigiilor sportive internaționale, arbitrajul și procedurile în fața instanțelor de arbitraj internaționale, precum și jurisprudența arbitrală relevantă. De asemenea, se efectuează o analiză a jurisprudenței recente privind conflictele de jurisdicție, prin raportare la competența Curții de Justiție a Uniunii Europene în litigiile privind activitatea sportivă.
Lectori: Mark Hovell, Paul Ciucur
Lectorii cursului postuniversitar de Dreptul sportului sunt:
Mark Hovell – Arbitru la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS), avocat specializat în dreptul sportului, din 1993. Directorul Departamentului de Dreptul Sportului la principala firmă de avocatură din Marea Britanie, Mills & Reeve, lucrând cu precădere în birourile din Manchester și Londra.
Brent Nowicki – Membru în Baroul New York, consilier juridic la Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) din anul 2013. Specializat în dreptul sportului, conduce Departamentul Anti-Doping înființat în 2016 în cadrul TAS, fiind implicat în desfășurarea litigiilor sportive în cazurile de dopaj precum și în soluționarea acestora.
Graziela Vâjială – Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping din România, Vicepreședinte al Biroului Convenției Internaționale Împotriva Dopajului în Sport a UNESCO, expert din partea României la Consiliul Europei, Grupul de Monitorizare al Convenţiei Anti-Doping; Preşedinte al Grupului de lucru pe probleme de educaţie anti-doping al Convenţiei Anti-Doping a Consiliului Europei; Raportor pe Egalitate de Gen al Comitetului European pentru Agenția Mondială Anti-Doping (CAHAMA), Profesor universitar în domeniile Biochimia Efortului, Fiziologie – Ergofiziologie, Nutriție.
Claudiu Constantin Dinu – Conferențiar universitar al Facultății de Drept din București. Arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi în cadrul Curţii de Arbitraj Maritim şi Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. Preşedinte al Comisiei de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (arbitraj în domeniul dreptului sportiv). Lector formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, responsabil cu pregătirea şi perfecţionarea continuă a avocaţilor – Departamentul Pregătire Continuă.
Adrian Stângaciu – Director al Departamentul Juridic al Federației Române de Fotbal (FRF) din anul 2009, specializat în domeniul dreptului sportului. Prezidează Comisia Juridică a Federaţiei Române de Fotbal, analizează și soluționează cereri ale membrilor afiliați. Conduce activitatea juridică internă a Federaţiei Române de Fotbal și asistă această instituție în litigii precum și la procesul legislativ cu factorii implicați (Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Muncii, Comitetul Olimpic și Sportiv Român etc).
Paul Mincu – Avocat, membru al Baroului București din anul 2007. Activitate continuă în dreptul sportului începând cu anul 2009, în calitate de: secretar al comisiilor cu atribuții jurisdicționale ale Ligii Profesioniste de Fotbal în perioada 2009 – 2013; reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal în litigiile instituției în fața Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne, începând cu 2010 și până în prezent; Președinte al Comisiei de Memorii a Federației Române de Handbal în perioada 2014-2015; avocat al Federației Române de Handbal începând cu anul 2015. În prezent este avocat coordonator al Departamentului Competiții al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Paul Ciucur – Avocat specializat în dreptul sportului, înscris pe lista Tribunalului Arbitral al Sportului (TAS). Vicepreședintele Comisiilor Juridice și Antidoping din cadrul Federației Române de Fotbal, membru în Comisia de modificare a Statutului si Regulamentelor Federaţiei Române de Fotbal. Experiență în asigurarea asistenței juridice și a reprezentării în litigii, redactarea de contracte și opinii legale.
Radu Bufan – Profesor universitar în cadrul Facultății de Drept din Timișoara, conducător de doctorat în dreptul afacerilor. Specializat în drept fiscal și dreptul insolvenței. Avocat, expert contabil, consultant fiscal, Președinte al International Fiscal Association (IFA) Romania, membru în colegiul de onoare al Revistei Române de Dreptul Afacerilor.
Lavinia Tec – Conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept din Timișoara. Avocat, arbitru în cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a județului Timiș, lector formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul teritorial Timișoara, cu experiență în domeniile drept civil, dreptul european al afacerilor, drept societar.
Cristian Clipa – Conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept din Timișoara. Avocat, membru al Asociației Profesionale a Specialiștilor în Administrația Publică (APSAP). Lector formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul teritorial Timișoara, cu experiență în domeniul dreptului administrativ.
Florin Mangu – Conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept din Timișoara. Avocat, arbitru în cadrul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a județului Timiș. Lector formator în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – Centrul teritorial Timișoara, cu experiență în domeniul dreptului civil.
Lucian Bojin – Lector universitar în cadrul Facultății de Drept din Timișoara. Avocat. A publicat lucrări în domeniul dreptului internațional, în domeniul drepturilor omului și în dreptul afacerilor. Specializat în dreptul organizațiilor.