PRELEGERILE ONLINE ALE HEXAGONULUI FACULTĂȚILOR DE DREPT
FACULTATEA DE DREPT DIN TIMIȘOARA
ANUL UNIVERSITAR 2021/2022, SEMESTRUL AL DOILEA
COMUNICAT
Prelegerile Hexagonului Facultăților de Drept reprezintă un proiect de colaborare în cadrul căruia profesori de la facultățile din Hexagon sunt invitații colegilor lor în cadrul cursurilor pe care aceștia le susțin în propriile facultăți. Acest proiect a fost reluat online la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara în semestrul al doilea al anului universitar 2019/2020 și a fost extins la toți anii de studiu în anul universitar 2020/2021, studenții Facultății de Drept din Timișoara având, în tot acest timp, privilegiul să asculte voci importante ale dreptului din România.
În anul universitar 2021/2022, proiectul Prelegerile online ale Hexagonului Facultăților de Drept a fost încă o dată extins în semestrul întâi la toate disciplinele obligatorii din toți anii de studiu și continuă în această formulă extinsă și în semestrul al doilea. Până în acest moment, au confirmat participarea la disciplinele predate în semestrul al doilea al anului universitar 2021/2022: la anul I de studii, la disciplina Drept constituțional II – prof.univ.dr. Elena-Simina Tănăsescu (Facultatea de Drept a Universității din București, judecător la Curtea Constituțională a României), prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănișor (Facultatea de Drept a Universității din Craiova) și conf.univ. dr. Marius Balan (Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași); la disciplina Drept civil. Persoanele – prof.univ.dr. Iulia Motoc (Facultatea de Științe Politice a Universității din București, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului); la disciplina Drept administrativ. Partea generală – prof.univ.dr. Simona Gherghina (Facultatea de Drept a Universității din București) și prof.univ.dr. Ovidiu Podaru (Facultatea de Drept a Universității „Babeș- Bolyai” Cluj-Napoca), la disciplina Organizarea sistemului judiciar – lect.univ.dr. Gheorghe-Liviu Zidaru (Facultatea de Drept a Universității din București); la anul II de studii, la disciplina Drept civil. Obligații I – lect.univ.dr. Mihai David (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca); la disciplina Drept penal. Partea generală II – prof.univ.dr. Florin Streteanu (Facultatea de Drept a Universității „Babeș- Bolyai” Cluj-Napoca); la disciplina Drept instituțional al Uniunii Europene – dr. Octavia Spineanu-Matei (judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene) și prof.univ.dr. Corneliu-Liviu Popescu (Facultatea de Drept a Universității din București); la disciplina Dreptul finanțelor publice – conf.univ.dr. Cosmin Flavius Costaș (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca); la disciplina Dreptul mediului – prof.univ.dr. Valerius Ciucă (Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași); la anul III de studii, la disciplina Drept civil. Contracte speciale – conf.univ.dr. Manuela Istrătoaie (Facultatea de Drept a Universității din Craiova); la disciplina Drept penal. Partea specială II – conf.univ.dr. Andra- Roxana Trandafir (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București); la disciplina Drept procesual penal. Partea specială – lect.univ.dr. Diana Ionescu (Facultatea de Drept a Universității „Babeș- Bolyai” Cluj-Napoca); la disciplina Dreptul familiei II – conf.univ.dr. Oana Ghiță (Facultatea de Drept a Universității din Craiova); la anul IV de studii, la disciplina Drept procesual civil. Partea specială – conf.univ.dr. Paul Pop (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București) și prof.univ.dr. Daniel Ghiță (prodecan al Facultății de Drept a Universității din Craiova); la disciplina Drept comercial II – prof.univ.dr. Răzvan Dincă (decan al Facultății de Drept a Universității din București) și prof.univ.dr. Ionuț- Florin Popa (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca); la disciplina Drept european al afacerilor – conf.univ.dr. Gina-Pompilia Orga-Dumitriu (Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” Sibiu); la disciplina Drept internațional privat – conf.univ.dr. Dan-Andrei Popescu (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și conf.univ.dr. Șerban-Alexandru Stănescu (Facultatea de Drept a Universității din București).
Proiectul va continua și în anul universitar 2022/2023, cu noi profesori invitați, și își propune să fie extins, în viitor, la întregul curriculum de licență și master. Proiectul vrea să coaguleze profesorii și studenții facultăților de drept din Hexagon în jurul ideilor de învățământ juridic de elită și de recunoaștere a valorilor, oferindu-le studenților posibilitatea de a lua contact cu nume importante ale dreptului românesc din afara propriei facultăți, iar profesorilor ocazia de a-și consolida relațiile de colaborare inter-universitară.
Facultatea de Drept din Timișoara le mulțumește profesorilor care au acceptat invitația de a susține prelegeri în cadrul acestui proiect și va extinde această invitație, în viitorul apropiat, către alți membri marcanți ai corpurilor academice ale facultăților de drept din Hexagon.
„Hexagonul Facultăților de Drept” este un consorțiu informal al facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Al.I. Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara.
Prof.univ.dr. Lucian Bercea
Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara