Echipa Facultatii de Drept din cadrul UVT a ocupat locul IV in etapa finala a concursului EUROPEAN HUMAN RIGHTS MOOT COURT COMPETITION (17-21 mai 2021)

ECHIPA FACULTĂȚII DE DREPT DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE VEST DIN TIMIȘOARA A OCUPAT LOCUL IV ÎN ETAPA FINALĂ A CONCURSULUI 

EUROPEAN HUMAN RIGHTS MOOT COURT COMPETITION (17-21 MAI 2021)

COMUNICAT


În perioada 17 mai – 21 mai 2021 s-au desfășurat rundele internaționale finale ale concursului European Human Rights Moot Court Competition, prestigios concurs studențesc de drepturile omului, aflat la a 9-a ediție, organizat de ELSA International, în cooperare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. În concurs s-au înscris echipe din 81 de universități europene, 68 dintre acestea fiind declarate eligibile pentru rundele regionale.

În etapa finală a competiției s-au calificat 18 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza memoriilor scrise pregătite de participanți și a rezultatelor obținute de aceștia la procesele simulate din rundele regionale. Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în care echipele participante prezintă argumentele părților dintr-o cauză vizând dreptul la respectarea vieții private, libertatea de întrunire, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un remediu efectiv, într-un stat care, în contextul unei epidemii, a derogat de la obligațiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, alcătuită din Lorena Lazea, Iulia Ungureanu, Raluca Țigla și Slaven Nichici (studenți în anul III), s-a calificat în semifinale și a ocupat locul IV în clasamentul general al competiției.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de d-na prof.univ.dr. Raluca Bercea și d-na lect.univ.dr. Sorina Doroga.


Prof.univ.dr. Lucian Bercea

Decanul Facultății de Drept

Universitatea de Vest din Timișoara